marți, 7 ianuarie 2014

Contraargument la "Podul lui Burebista"

        În mediul dacomaniac, a luat naștere și este întreținută de mulți ani, teoria conform căruia, podul peste Dunăre a lui Apollodor din Damasc ar fi fost construit, de fapt, de către Burebista. Nu voi aminti din cadrul argumentaței lor decât faptul că romanii nu ar fi avut timpul și resursele umane necesare ca într-o perioadă de 2 ani să fi construit un asemenea pod. Nu intru în detaliile problemei, referitor la acest lucru am scris mai multe într-un alt articol din cadrul acestui blog, Erată la "Podul lui Burebista".
        Recent, pe un blog pe care eu îl stimez și anume "Tipărituri vechi", a apărut un nou articol, "Luptele lui Mihai Viteazul cu turcii în gravuri". Îmi permit să preiau din acest blog doar două imagini. Acestea vor prezenta vizual celor care nu înțeleg sau care nu pot nici cum să-și imagineze cum funcționează o armată, ce sunt corpurile de cercetași, de ingineri și ce resurse umane se alocă în timpul unei campanii militare. De ce este în stare o armată pentru a-și atinge obiectivul militar. Exemplele sunt cu duiumul în istorie dar aceste două imagini se potrivesc ca o mănușă în contraargumentația teoriei pseudoștiințifice "Podul lui Burebista".
        În imaginile de mai jos se prezintă cum Sinan Pașa construiește cu ajutorul armatei (armata, în general, nu conține doar soldați în armuri strălucitoare, gândiți-vă doar la faptul că fiecare soldat trebuie să mănânce de trei ori pe zi) un pod peste Dunăre, în apropiere de Giurgiu, unde va intra în conflict cu Mihai Viteazul.
        Deși detaliile care ar trebui discutate sunt multe, detalii precum întreaga operă din care provin imaginile și porțiunea de text, contextul istoric (spațial și temporal, general și local) al evenimentului, toate dovezile istorice și eventual arheologice ce privesc construcția podului din imagini, faptul că Dunărea are o cu totul altă conformație la Giurgiu față de cea de la Drobeta, podul de față este mult mai simplu decât cel al lui Traian etc. Dar având în vedere scopul acestui blog și a articolului de față, nu voi intra în asemenea detalii, mă voi rezuma doar la a vă atrage atenția că sunt multe întrebări la care trebuie răspuns dacă se vrea o comparație între Podul lui Apollodor din Damasc și Podul lui Sinan Pașa.
        Lăsând la o parte aceste lucruri, imaginile grăiesc fără putință de tăgadă faptul că Sinan Pașa a ajuns pe malul sudic al Dunării, a construit rapid un pod, a trecut Dunărea și și-a continuat campania militară. La fel a făcut și Traian. Într-un mod puțin diferit cu detalii specifice. Situația e mult mai simplă decât încearcă să o prezinte cercul de aderenți ai teoriei pseudoștiințifice "Podul lui Burebista".
         Acestea fiind spuse, vă prezint mai jos cele două imagini care provin din lucrarea Historia Chronologica Pannoniae. Pentru mai multe detalii vă rog să accesați articolul original AICI.

Turcii construind un pod la Giurgiu.

Armata turcă, trecând Dunărea peste podul proaspăt construit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu