joi, 24 iulie 2014

O altă erată la filmul „Dacii, adevăruri tulburătoare”



        Am ajuns şi eu, după mai multe reţineri, să vizionez unul dintre cele mai de succes producţii video din ultima vreme: realizarea scriitoruli Daniel Roxin intitulată „Dacii- Adevăruri tulburătoare”. Spun realizare pentru că, în general, la „Dacii....” se face referire ca la un film documentar. Ceea ce e inexact. Filmul NU este un documentar. În cel mai fericit caz, este o serie de interviuri ilustrare cu fotografii, ce e drept, în condiţii video excelente (ceea ce e de apreciat). În linii mari (şi dacă nu ştiţi deja) subiectul este unul destul de la modă: faptul că noi suntem leagănul civilizaţiei europene dacă nu mondiale, că nu suntem urmaşii Romei, că romanii vorbeau limba traco-dacă dar o ştiau ca fiind latină, deci şi noi prin corcirea latinii-dace cu daca-dacă vorbim tot limba dacă, că dacii au fost un super-popor evoluat spiritual care se pricepea la orice dar şi viteaz în lupte, că Oculta Mondială şi istoricii/arheologii autohtoni au un interes de a ne ţine, aşa în întuneric, fără a ne dezvălui din ce neam de supraoameni facem parte. Argumentele sunt din cele tradiţionale ale dacomanilor: că suntem aici din paleolitic şi nu am plecat nicăieri, că nu aveam cum să fim romanizaţi pentru că am fost prea puţin (ca timp şi teritoriu) sub administraţie romană, că Traian era dac, că Dacia a trăit veşnic atât în memoria locală cât şi în cea europeană, că sunt prea multe statui şi busturi de daci, că Tăbliţele de la Tărtăria, că Codex Rohonczy (menţionat doar episodic), că tăbliţele de la Sinaia, că „De Bello Dacico” şi mai ales că ultimele cercetări genetice.
        Din start, filmul (hai să-i spunem film, că e mai uşor de „lucrat” cu acest cuvânt decât cu cel real: „producţie video”) nu îţi lasă loc de îndoială cu privire la teoriile prezentate: „Dacii, ADEVĂRURI (sl.ns.) tulburătoare. Nu „ipoteze”, nu „idei”, nu „teorii”. Ci adevăruri. Nu crezi că sunt adevăruri, păi ori eşti prost, ori papistaş. Ori slugă a ocultei care l-a ucis şi pe Eminescu. Totalitarismul ăsta exclusivist m-a deranjat din start, pentru că autorii nu dau loc de întors, deşi ar fi berechet.

[...]



        Am citat primele două alineate dintr-un articol care mi-a plăcut și pe care îl puteți citi în întregime AICI:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu